location_searching

Istoria bisericii Crinul

  Conferința Muntenia cumpără terenul din Strada Crinului 59 și solicită arhitectului Hans Seewald întocmirea proiectului pentru o nouă biserică, într-un timp neprielnic construirii de lăcașuri sacre.

1955
group_work

  În vremea pastorilor Ionel Pascu și Nellu Dumitrescu, se construiește clădirea actuală. Fondurile necesare au fost donate de credincioși. Șantierul a fost aprovizionat cu materiale și supravegheat de pastorul (tehnician) Ioan-Toma Bujor.

1955
account_balance

  La început, aprobarea pentru construcție a fost „Casă de Rugăciune”, cu încăperile de jos și la etai, locuința cu doua camere și bucatărie pentru pastor. În luna martie s-a ridicat și partea dinspre sud de la amvon, spațiu atât de necesar pentru sala de cult. O problemă a fost fixarea boltei tavanului saălii la o așa deschidere și supra­față; realizarea a fost unicat în conferința Muntenia. Imobilul a rezistat celor două cutremure din anii 1977 si 1990.

1956
memory

  Comunitatea de 90 de membri adoptă numele Crinul după cel al străzii. În baza dispozițiilor legii arondării din 1962, la comunitatea Crinul aderă și cei 250 membri ai comunitații Vasile Lascăr.

1958
format_paint

  S-au facut o serie de amenajări și îmbu­natațiri cum ar fi: izolarea și amenajarea subsolului pentru gar­derobă, camera pentru mame și copii, puncte sanitare cu apă curentă, încălzire centrală proprie, revizuirea instalației electrice, bazin pentru botez sub amvon sau acoperișul curții spre punctele sanitare.

1962
layers

  Comunitatea Crinul și-a serbat 70 de ani de existentă și 40 ani de prezență în peisajul spiritual al Capitalei, în amintirea pastorilor, prezbiterilor și a tuturor celor care au intrat în această biserică de-a lungul timpului.
  În 2008 s-au sărbătorit 50 de ani de existență a bisericii Crinul.

17 Ian 1998
2008
refresh

  Au avut loc renovări generale ale locașului de cult.

2012
today

Istoria ta în Crinul

18 Dec 2018